Poezie

Am zeci de poezii scrise mai ales în perioada liceului, când eram preşedintele Cenaclului literar Lucian Blaga din Cluj-Napoca. Nu am modificat nimic, le-am lăsat cu savoarea şi stângăcia de atunci. Iată mai jos două exemple.

Actorul

În ropot ca ploaia aplauze vin
şi flori
o mulţime îmi cad din senin.
Şi-mbătat de dulci fiori
mă înclin acelor care-s
oameni buni, m-au înţeles.

Dar văd şi feţe serioase…
Sunt cei atinşi, de bună-seamă,
Pândiţi de feţe curioase
şi le e teamă…

Cine mi-a înţeles filozofia,
se va îndrepta. Poate!
Acum, merg singur prin noapte
acasă, m-aşteaptă soţia.

Timpul trece tăcut
şi mulţi vor uita ce-au văzut;
vor fi iar în negrul trecut.
Iar eu încep cu tainice şoapte
povestea de la început
dar, totul se pierde în noapte…

Judecata

Aş vrea să-ncerc să descifrez cuvântul
Ce vrea să spună în gemete vântul,
Să-mbrăţişez rătăcitoarea umbră
Ce mângâie o faţă-atât de sumbră.

Eu aş fi vrut să merg numai o dată
La sfânta şi temuta judecată,
Să fiu un martor fără de cuvinte
La tot ce trebuie a ţine minte.

Să fiu şi eu printre acei cu care
Viaţa a avut o îndurare,
Fiindu-i milă, trăgându-i înapoi,
Fără să-i vândă vieţii de apoi.

Şi-apoi să zic că nu e judecată
Mai mare şi mai crudă şi mai dreaptă,
Decât acea pe care conştiinţa
Ţi-o face când îţi macină fiinţa.

Şi-apoi să fiu iar umbră, să fiu iar vânt,
Lumea-ntreagă descifrând al meu cuvânt
Şi vrând să-mbrăţişeze a mea umbra,
Să râd, să plâng de-o lume-atât de sumbră.