Proza

Am cochetat cu dramaturgia (am si pus în scenă două dintre ele), dar mai ales cu proza SF scurtă care era mai mult ca suport al ideilor decât ca literatură. Iată mai jos una din prozele mele scurte SF scrisă în 1982.

 

Plasa

E mult de atunci. Parcă şi acum îmi amintesc liftul care urca încet la al douăzecilea etaj şi gândurilor mele parcă le era imprimat un ritm constant de către ecranul luminos ce afişa numele etajelor.
Prietenul meu Loem de la Centrul de calcul îmi telefonase rugându-mă să trec pe la el pe la birou să-mi comunice rezultatul cercetărilor sale în legatură cu dispariţia subită a unui mare număr de oameni.
Trecând printre aparate şi oameni, oarecum în grabă, Loem îmi arunca peste umăr câte o propoziţie:
– Am adunat date, am făcut o statistică şi iată rezultatul: au dispărut oameni, animale, obiecte.
Se opri pentru o clipă, mă fixă cu ochii lui albaştri de după ochelarii fără rame şi spuse răspicat:
– Peste un milion de oameni! Ţi se pare mult? Puţin?
Când observă că sunt puţin cam speriat, se întoarse şi îşi continuă drumul gesticulând şi explicându-mi mai departe.
– Ştii care e cel mai interesant caz?
– Care?
– A dispărut o femeie gravida…
– ?
– Ei bine, ea a dispărut şi sarcina ne-a lăsat-o nouă cadou.
– O…!
– Hai să te răcoresc puţin, îţi spun şi un caz hazliu.
Dădu uşa biroului său de perete şi mă pofti să intru.
– Un pilot amator se distra pe la înălţimea de cincizeci de metri şi la un moment dat i-a dispărut avionul. Norocul lui că era deasupra unui lac…
Schiţă un zâmbet dar care nu reuşi să mă distreze deloc. Luă apoi o hârtie de pe birou şi mi-o intinse.
– NASA a lansat spre Marte un modul cu echipaj. Vadd era pilot…
– A dispărut? Nici măcar legatură telepatică?
– De tot!
– Loen, dragă, e treabă urâtă. La ce concluzii ai ajuns?
Se aseză pe fotoliu, ridică un deget şi se uită la mine cu o mutră foarte serioasă.
– Sper să nu mă crezi nebun…
Ridic din umeri.
– Ai susţinut vreodată că ai fi normal? încerc eu în spirit de glumă.
– Am făcut un model… Mi-am imaginat timpul nu ca pe un fir drept, unic şi nelimitat, ci ca pe o plasă… văd că zâmbeşti… timp neliniar… cu noduri din care intră şi ies alte fire, sau aceleaşi fire uneori se desprind de mănunchi, au un drum separat ca apoi să-şi continue drumul cu aceleaşi fire din care s-a desprins.
– Parcă ai fi un astrolog… fiecare are destinul său…
– Asemenea fenomen nu s-a mai întâlnit decât pe vremea sumerienilor.
Mă uit la el mirat cum scoate o hârtie dintr-un dosar şi mi-o întinde.
– Acum trei ani a fost descifrat un text de pe un zid. Pe seama lui s-au făcut glume şi abia acuma a fost interpretat cum se cuvine.
– Ce spune?
– La un moment dat au dispărut o mulţime de oameni şi animale, iar după cinci zile au apărut altele ciudate, nemaiîntâlnite, unele vii, altele moarte…
Am rămas mirat. După o săptămână am aflat că raportul înaintat a fost luat de către mulţi în râs.

*

Şi iată-mă acum, după aproape trezeci de ani, cu dovada în mână. La o cursă obişnuită spre o staţie automată din jurul planetei, am întâlnit epava secătuită de energie a navei pilotată de Vadd. Am pătruns înăuntru, găsind lângă cadavrul pilotului o bandă înregistrată, pe care am luat-o ca „dovadă”.
Vadd a descris fenomenul cu lux de amănunte şi m-a surprins foarte mult concluzia finală, care coincidea perfect cu ipoteza lansată de Loem.
Dragul de Loem, ce mult o să se bucure când o avea banda în mână.
Dar ce… ce-i asta? Unde e Terra? Of, nu!…