|
Ei considerau ca exista o omologie Cer-Pamant, Macrocosmos-Microcosmos, conform Tabulei Smaragdina a lui Hermes Trismegistus (Legile Kybalionului). Una dintre aceste legi si anume Legea Corespondentei, spune: "Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos si ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus".
In acest spirit, lumea terestra era o reflectare a lumii astrale, cele de Sus fiind legate de cele de Jos, facand parte integranta din Cosmosul viu. Prin principiul analogiei, asemanatorul actiona asupra asemanatului, lucrurile superioare guvernau pe cele inferioare si orice schimbare
in lumile superioare constituia viitoarea schimbare in lumea terestra.
Aparea astfel justificata Astrologia ca stiinta divinatorie, o stiinta prin care se
intelegea actiunea lumilor superioare asupra celei terestre, actiunea Macrocosmosului asupra Microcosmosului (Omul). Aceasta omologie Cer-Pamant o gasim
in analogia planete-metale, in care fiecarei planete ii corespunde un metal, dupa cum spunea Paracelsus: "Metalele sunt planetele lumii subterane iar planetele sunt metalele spatiului sideral [...]
in Cer exista un asemanat ce are asemanatorul sau pe Pamant, si pe Pamant exista un asemanat ce are asemanatorul sau
in Cer. Saturn nu ar putea deloc sa domneasca pe Pamant daca nu ar fi si un Saturn terestru; si
in locul in care el exista, el exalta; cu toate acestea nu exista doi Saturn, ci unul singur. Cel de pe Pamant este hrana Saturnului ceresc si acesta din urma serveste ca hrana pentru Saturnul terestru".
Omul reprezenta punctul culminant al intregii Creatii, in acelasi timp o reflectare a Macrocosmosului
in Microcosmos. Omul reflecta Cosmosul, iar Cosmosul se recunoaste in Om. Omul cunoscandu-se pe sine, cunostea
intregul Univers si de aceea adagiul socratic "Cunoaste-te pe tine insuti" era un
indemn plin de intelepciune. Avand ca axioma fundamentala aceasta omologie Macrocosmos-Microcosmos, astrologia este cea care integreaza organic omul
in Cosmos. El nu se mai simtea o fiinta rupta de lume, abandonata, intre el si Cosmos nu mai exista
in acest fel o indiferenta sau lipsa de comunicare.
Una din teoriile alchimice, tetrasomia, teoria celor patru elemente, sta si la baza astrologiei.
In materia primara platoniciana existau patru calitati, doua cate doua opuse: cuplul activ cald-rece si cuplul pasiv umed-uscat, care printr-o combinare noetica formau cele patru elemente primare: focul (cald si uscat), aerul (cald si umed), apa (rece si umed) si pamantul (rece si uscat), care corespund si starilor fizice clasice, respectiv: starea plasmatica, starea gazoasa, starea lichida si starea solida.
Separarea elementelor nefiind perfecta, se considera ca toate corpurile erau alcatuite din cele patru elemente,
in diferite proportii care ne permit sa le clasificam intr-una din starile de agregare. Conform Ciclului lui Platon, toate elementele se pot transmuta unul
in altul in urma unor procese adecvate, idee ce a aprins imaginatia alchimistilor.
In acest fel, multi vedeau mai mult partea practica a alchimiei, transmutarea metalelor, departandu-se de filosofia alchimiei ce viza transmutarea spirituala.
Nu era ocolita nici numerologia, care asemenea astrologiei era considerata o stiinta mentala si o arta divinatorie. Cifrele 3, 4, 7, 12, 40, cu semnificatii deosebite
in numerologie, desemnau in diferite variante numarul elementelor, al operatiilor sau duratei procesului chimic. Astfel, influentati de mistica numerelor, cei mai multi alchimisti indicau sapte sau douasprezece operatii ce conduceau la obtinerea pietrei filosofale, operatii facute sub patronajul celor 7 planete sau celor 12 semne zodiacale, operatii care
in totalitate alcatuiau Marea Opera.
Alchimistii cunoasteau foarte bine si astrologie, pe care o considerau indispensabila. Experientele de laborator erau facute la momentul potrivit, nu la
intamplare. Pozitiile astrilor erau deosebit de importante, in special planetele ce aveau corespondente metalele cu care urma sa se lucreze.
In acest fel nu era pierduta legatura cu Cerul.
|
